Meditatie

Te pierd printre ecouri rupte de cadenţă,
Diforme gînduri exorcitînd tăcerea
Şi viaţa-mi plină de exuberanţă,
Disociază Eu-ţi demonic de putere...
Tăcerea moartă domină între timpuri,
Lăsînd în urmă-o stare de ipohondrie,
Nimic nu poate tulbura ale noastre gînduri,
Decît starea de agorafobie...
Te ţin de mîini de parcă te-aş lega cu lanţuri,
Şi-ncerc să-ţi tălmăcesc privirea,
Dar realizez că-i doar mitomanie
Ce nu va reuşi să mă surprindă niciodată...
Şi vreau să cred că eşti infailibila,
Precum un înger ce în vis coboară
Şi-mi eşti atît de irezistibila,
Încît ispita-n faţa mea te-omoară...
Cu atîta insolenţă mă priveşti,
Şi-mi dai speranţe prea ciudate, poate,
Dar transcendenţa nu vrei s-o-nţelgi,
Empiric, eşti lipsita de toate...
Făr' pic de emulaţie înaintezi
Şi vrei în suflet un loc să îţi păstrezi,
Însă prea expansivă ţi-e dorinţa -
Nu poţi s-accepţi că poţi să pierzi...
Alergăm, prinzîndu-ne nicicînd,
Irecuzabila e soarta noastră - separată -
Ca două paralele - dulce se privesc, doresc,
Dar ce n-or să se intersecteze niciodată!