Oamenii vin si pleaca din viata nostra...

Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră. Şi niciunul nu îţi poate oferi garanţii că îţi va rămâne alături până la sfârşit. Ei pleacă indiferent dacă noi ne dorim sau nu asta şi o fac de multe ori tocmai atunci când avem cea mai mare nevoie de ei… atunci când sufletul nostru depinde de ei.

Nu este uşor să accepţi, să suporţi şi să înţelegi o astfel de pierdere… şi nu este uşor să mergi mai departe pe drumul tău, fără aceia cu care erai atât de obişnuit, fără aceia care erau parte a planurilor tale, a viselor tale.

Cu toate acestea trebuie să înveţi să pierzi. Trebuie să accepţi că oamenii nu îţi aparţin, că nu ai niciun drept asupra lor, că nu îi poţi lega de tine. Iar dacă îi iubeşti cu adevărat îi laşi liberi.

Oricât de mult te-ar durea să te desprinzi de ei, pui dorinţa lor şi binele lor mai presus de dependenţa ta de ei.

Eu aşa am făcut cu oamenii care au făcut parte din viaţa mea. Nu am ţinut pe nimeni lângă mine dacă nu şi-a dorit să îmi fie alături. Fie că a fost vorba despre persoana iubită, fie că a fost vorba despre prieteni, i-am lăsat liberi şi i-am lăsat să aleagă. Nu am forţat şi nu am influenţat alegerile lor şi nu i-am urât atunci când nu m-au ales pe mine. Pentru că nu sunt un om egoist şi pentru că nu iubesc posesiv…

Am pierdut oameni fără de care credeam că nu voi mai putea trăi… Pe unii îi pierdusem poate cu mult timp înainte ca ei să plece de lângă mine… pentru că un trup alături nu înseamnă că există şi un suflet alături. Pentru că un prieten declarat dar absent, nu înseamnă că am un prieten...

La rândul meu am părăsit atunci când am realizat că nu eram potrivită cuiva, că nu eram cea menită să împlinească un om, să îl ajute să zboare, să construiască, să îl facă fericit... Iar un om nefericit şi neîmplinit alături mi-ar aduce numai nefericire.

Am fost acuzată că nu am iubit atunci când am lăsat pe cineva să aleagă un drum mai bun decât drumul pe care mergeam eu... poate pentru că mi-am luat rămas bun zâmbind... dar numai eu știu cât am plâns după ce m-am întors cu spatele, atunci când nu mă mai vedea nimeni...

Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră… la fel cum şi noi venim şi plecăm din viaţa lor la un moment dat. Nu ştim niciodată cât timp va dura călătoria noastră pe drumul vieţii alături de cineva. Tot ce putem face este să facem călătoria cât mai plăcută şi să lăsăm în urmă amintiri frumoase, ceva bun din noi şi dacă se poate puţină iubire care să-i însoţească mereu pe aceia pe care-i lăsăm la un moment dat să aleagă alte drumuri…