sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Lacrimi de toamna..








Te rog, iubitul meu, tu iartă-mă că plâng
Dar şi copacii plâng cu frunze sângerii
Ei îşi plâng numai clipele ce pleacă rând pe rând
Dar eu îmi plâng durerea zilelor pustii

Copacii nu sunt singuri, se au unul pe altul
Dar eu pe cine am? Mă am numai pe mine...
Şi totuşi plâng de milă când le privesc înaltul
Căci pomii fără frunze îmi amintesc de tine

Te rog, iubitul meu, mai lasă-mă să plâng
Să las pe jos, prin frunze toată durerea grea
Copacii au speranţa c-or înflori curând
Dar eu... nu am decât un Cer deasupra mea...



2 comentarii: